marți, 22 mai 2012

Kolping Oituz - Excursia famiilor


Sâmbătă 20 mai 2012, Familia Kolping din Oituz a organizat o excursie. Au participat familiile care au câștigat la tombola Balului familiilor din februarie anul acesta,  dar și familii care au ajutat la organizarea acestui bal. În total au participat 13 familii.   
Programul a fost unul complex, cuprinzând vizite la Castelul Peleș, la Mănăstirea Caraiman, vizite la obiective importante din orașul Brașov. Cazarea a fost la Casa Codreanu de lângă castelul Bran.
Seara de sâmbătă a cuprins rugăciunea familiilor desfășurată într-un mod mai deschis, interactiv și aplicat pe problemele familiilor zilelor noastre.
A urmat cina familiilor și vizitarea Castelului Bran în cadrul programului NOAPTEA MUZEELOR.
Duminică am vizitat câteva obiective turistice din Brașov și apoi ne-am grăbit acasă pentru că seara era întâlnirea cu Episcopul Petru Gherghel care ne-a onorat cu prezența Sa la sfânta liturghie de seară din Oituz.
A fost o experiență frumoasă care sperăm noi să continuie cu o implicare mai aplicată și încrezătoare a familiilor în acțiunile Kolping din comunitate. Grupul Kolping al familiilor din Oituz s-a mărit și asta ne dă speranțe și încredere pentru viitor. Chiar adulții au discutat la rugăciunea de seară că familiile trebuie să se implice mai mult în viața parohiei catolice și a comunității din Oituz. S-au născut deja câteva idei așa că avem perspective.

Monica Fichioș
Membru în Familia Kolping din Oituz












vineri, 18 mai 2012

Campionii Oituzului

Asociația Kolping din Oituz, organizează în ziua de sâmbătă 2 iunie 2012 proiectului sportiv: ”Campionii Oituzului” competiție sportivă interșcolară.
Locația desfășurării acestei acțiuni va fi pe terenul de fotbal din zona Bâtcă, lângă piață.
 Competiția are ca scop:
- Promovarea în rândul elevilor practicarea sportului în cadru organizat.
- Punerea împreună a tuturor elevilor din școlile comunei Oituz, în cadrul unei competiții sportive.
- Sărbătorirea “Zilei Copilului”.

 Competiția este organizată împreună cu Primăria Oituz, Școala nr 1 și 2 din Oituz și Ferăstrău.

 Partener media: Ziarul OITUZ INFO.

Sunt invitați toți elevii claselor 1-4 și 5-8 la următoarele categorii de probe:
- Alergare viteză.
- Alergare rezistență.
- Ștafetă.
- Cultură generală din domeniul sportului (5 concurenți pentru fiecare școală).
- Concurs de majorete (o grupă pentru fiecare școală).

Președinte Kolping Oituz - Rita Domocoș

miercuri, 16 mai 2012

Cupa Kolping Moldova – ediția a VI-a, Bacău, 12 mai 2012

Sâmbătă, 12 mai în Bacău s-a desfășurat ediția a VI-a a Cupei Kolping Moldova la fotbal. Au fost prezente 8 localități: Bacău, Cleja, Valea Seacă, Valea Mare, Gioseni, Galbeni, Ploscuțeni, Oituz. 120 de jucători au jucat și muncit în condiții dificile pentru marea cupă.
Cupa a fost precedată vineri, 11 mai de o întâlnire cu căpitanii de echipe care au tras la sorți meciurile, au avut loc discuții referitoare la comportamentul echipelor și au jucat un meci de fotbal pe terenul Seminarului din Bacău.
Pentru reușita acestei competiții au contribuit mai mulți parteneri după cum urmează: Direcția de sport și tineret Bacău, Primăria Bacău, Familia Kolping Bacău, Familia Kolping din Valea Seacă, Familia Kolping din Bârlad, Wobins Bacău, Parohia romano-catolică din Mărgineni.
A fost un eveniment reușit care a urmărit:
- aducerea împreună a echipelor de fotbal din comunitățile județului Bacău dar și alte comunități.
- promovarea valorilor sportive în rândul tinerilor.
- desfășurarea unui eveniment sportiv într-un cadru organizat.
Marea câștigătoare a cupei a fost echipa din Oituz urmată de, Ploscuțeni și Bacău.
Mulțumim echipelor participante, partenerilor și tuturor celor care s-au implicat în buna organizare a acestei competiții.

Echipa Kolping Moldova
 

miercuri, 2 mai 2012

Invitaţie la “Cupa Kolping Moldova” la fotbal

Asociaţia Kolping Moldova organizează cupa “Kolping Moldova” la fotbal, ediţia a VI-a, care va avea loc sâmbătă, 12 mai 2012, în Bacău.
Data limită de înscriere este duminică, 6 mai 2012. Înscrierile primite după acest termen nu vor fi luate în considerare.
Este recomandată participarea galeriilor. Cea mai însufleţită galerie va fi premiată.
Regulament:
  • O echipă va fi formată din 11 jucători + 4 rezerve.
  • Vârsta jucătorilor să fie peste 14 ani.
  • În ziua competiţiei participanţii trebuie să prezinte buletinul sau o copie de buletin.
  • Membrii unei echipe trebuie să fie din localitatea pe care o reprezintă sau să aibă mutaţie valabilă.
  • La înscriere se va specifica culoarea echipamentului cu care se doreşte a juca.
  • Taxa de participare este de 150 lei/echipă.
Înscrierile se fac la Daniel Benchea (tel. 0754/531/827, e-mail: d.benchea@yahoo.com).